Gruparea Riviera Maya țintea turiștii străini, în principal americanii, deși nici românii sau europenii nu făceau excepție. Erau vizați mai ales cei care ajungeau în cele mai populare destinații turistice din Mexic, printre care Playa del Carmen, Tulum și Cancun sau locurile de surf Sayulita și Puerto Vallarta. Când turiștii introduceau cardurile în bancomatele compromise și tastau PIN-ul, gruparea obținea toate datele necesare pentru a le clona. Obișnuiau să aștepte câteva săptămâni până să extragă banii. Pentru a-și acoperi urmele, scoteau sume mici din țări diferite din întreaga lume.