Adrian Constantin Tiugan (36), zis Mufă, este tot din Craiova, la fel ca mulți alți membri ai grupării. E unul dintre skimmerii cu experiență. În 2012 a fost condamnat în România la doi ani și jumătate de închisoare după ce grupul din care făcea parte a fost prins într-o operațiune de clonare de carduri la Vatican. A fugit în Mexic și a folosit o identitate falsă ca să înființeze firma Top Life Servicios, pe care gruparea a folosit-o apoi ca interfață în operațiunile de skimming. În ianuarie, pedeapsa cu închisoarea s-a prescris. Este liber.